vineri, 25 decembrie 2009

'Death is freedom, life is a lesson' For 36 years, Jonny Kennedy suffered from a painful, incurable skin disease.


WHEN JONNY KENNEDY was born in 1966 he had no skin below the knee of his right leg. It looked like cod’s roe, his father remarked, and it was two days before his mother was allowed to see her child. At the time there was no pre-natal test for epidermolysis bullosa (EB), the painful and incurable skin condition from which Jonny suffered, and as he grew up he came to have strong views on EB pregnancies.

“I was asked one time if I would carry on with a birth knowing that an EB child would be born and I said ‘No. I would terminate’. It’s not just a disabled child that’s being born. It’s disabling a whole family.”

Jonny Kennedy died at 36, and no one who watches The Boy Whose Skin Fell Off, Channel 4’s remarkable documentary about the last four months of his life, would conclude that he lived in vain. He was funny, he was mischievous, he was reflective. And in agreeing to be filmed, he not only revealed the effect that his condition had on those who cared for him, but left the distinct impression that he gained from life, and that those who knew him gained, too.

He was a practising spiritualist who saw death as “a freedom, and escape” and life as a lesson. “I came down (to earth) to understand what it is like to be in discomfort all your life and to learn about frustrations and possibly overcome that. I feel I have learnt my lessons and come to terms with it,” he said.

When he fulfilled his aim of flying in a glider, his exuberance made him think about celestial heights. “I think I’ll be bored if the angels sit about on clouds plucking their harps all day. I’ll be up there, getting them off their clouds, doing drops of 1,000 feet and then pulling up. I think you need to spice things up a bit.”

Yet this was a man whose skin continually shed, leaving his body covered in blisters and open wounds. By the time of his death, his hands and feet had been rendered unusable by the shedding and stretching of the skin. When his mother, Edna, changed his bandages he cried in pain.

“When he was a baby, every time I picked him up he blistered. It was like handling an over-ripe peach. I coped by putting my emotions in a box,” she says. “Considering everything he went through, he was a good baby. I felt sorry for his older brother because all the attention was on Jonny and there could be no rough and tumble. Yet Jonny was always the leader. When Simon was five I gave him money to buy crisps. He turned to Jonny, who was three, and said ‘Will you do it?’ Before I could stop him, Jonny was up and in the shop.”

When you meet Edna, it becomes clear that Jonny has inherited his candour, courage and humour from her. She is 63 and runs a farmhouse bed and breakfast business in Rochester, Northumberland, and she is open about her late husband’s inability to cope with Jonny’s condition, and the pressures this caused. “Every time I went out with the pram people would ask ‘What’s wrong with him?’ Frank didn’t like Jonny being an object of curiosity and tried to hide him away. When Frank had an angina attack not long before he died, we went to visit him in hospital. As soon as Jonny arrived Frank shut the curtains. It must have been hurtful for Jonny. He asked me ‘Why does Dad always do that?’ ”

Simon recalls how their father would check on Jonny every morning. It became an ongoing joke that Jonny would cry out: “I’m still alive!” “Great,” said Jonny. “Your father thinks you’re going to snuff it every night you go to bed.”

Jonny had charm. At his school for the disabled, he “wound the teachers round his little finger,” says Edna. “They would ask me to collect him, saying he was ill, and he would walk down the corridor beaming all over his face. He left having learnt next to nothing but at 13 we got him a tutor and she knocked ten years of education into him in a year.”

As a consequence of his condition, Jonny did not go through puberty, and his voice was high and fluting because of scarring to the vocal cords. In the summer of 2002 he developed a rare and fatal skin cancer and decided that he wanted his last few months of life to be “extraordinary”. He would fly in a glider, host a house-warming party at the new home in Alnwick in which he was achieving independence, and visit 10 Downing Street, and organise an unforgettable funeral, “which I hope will bring a smile to people’s faces.”

In June he ordered his coffin and went to watch it being made. He wanted a tiger carved on the side, to denote strength, and “at the far end, the Heinz beans sign. I want people at my funeral nudging each other and saying what does the Heinz beans label signify? It doesn’t mean anything but it will get them talking.” Then he turned to the issue of storage. “Where would you recommend me to keep the coffin because I’m not using it straightaway,” he said deadpan.

Over a drink in his local pub with Simon, Jonny asked him to speak at the funeral. “My mother’s not going to be in a fit state to say anything,” he pointed out. “Well, who is?” Simon replied. “Oh, bollocks, you can say something,” says Jonny. “You can say: ‘Thank God that old fart has gone’. ”

Later, speaking direct to the camera, Jonny said he would be happy “as long as Simon thanks everyone for coming and says ‘He was my brother’. ”

Jonny died in his wheelchair on the train returning from a meeting at Downing Street with Cherie Blair. He had been so weak before going that he could barely lift his head. “But he told me to mind my own business,” says Edna. “Later I was told that Cherie Blair asked him: ‘Have you been here before?’ and he replied: ‘No, and I don’t want to come again’.

“When he was told he was dying, it seemed so cruel after all he had put up with. He showed no fear. He felt anger and frustration. He was prescribed Prozac but stopped taking it as he felt he wasn’t in his own head when he was on it. I’d always imagined that I would have been with him at his death. But there was no fuss and I think that’s what he would have wanted.”

The family met Jonny’s body off the train in their car with its hydraulic ramp. Edna sat in the back with Jonny. “I just made sure he was all right,” she says. “He looked better in death than he did in the Downing Street pictures, in which he looked like a living corpse.”

At his funeral, one of his chosen songs was Queen’s Don’t Stop Me Now, with the lyric: ‘I’m having a good time, like a tiger defying gravity.’ The tiger was his emblem, says Edna. “Nine months before his death he laid a trail of paper paw marks in the house leading to a life-sized stuffed tiger with a note: ‘There’s still a lot of tiger left in me’. The day after he died, I went into his safe for documents and there was a note for me which said: ‘Do not be sad for I am free. I could not have done so much with my life were it not for you. I leave you with a symbol of my strength and all my love’.

“I opened the parcel and found a large gold brooch of a tiger with a ruby for an eye that he had had commissioned. I could have murdered him that he had gone to such bother.” Edna’s eyes glisten with pride as she touches the brooch on her lapel.

luni, 21 decembrie 2009

come tu mi vuoi


Per averti io
come ti voglio io
chiudo gli occhi e ti vedo in un sogno
che mi vuoi anche un attimo solo
per quello che sono..
... mi vuoi anche un attimo solo
ma per quello che sono...

vineri, 18 decembrie 2009

*SORRY FOR SOMETIMES*



Sometimes no matter how hard you try it just all comes out wrong.
Sometimes the sun isn’t enough to keep the lonely heart warm.
Sometimes the tears don’t fall from sadness but simply emptiness.
Sometimes it hurts more to be surrounded by people who call themselves friends
Than to be alone and know that its all just lies anyway.

Sometimes I cry for you...
Sometimes I don’t even know why I’m crying.
Sometimes the rain feels like it should wash me clean... but doesn’t.
Sometimes all I want is you to hold me... but all I can do is push you away
And I’m sorry for every sometimes that I hurt you.

miercuri, 16 decembrie 2009

exista


Exista zile cand vrem sa pictam un tablou…desi nu avem nici culori..
nici idée..nici experienta…dar vrem sa fie un tablou bun…
zile in care vrem sa punem pe o foaie de hartie ce simtitm….
si sunt atat de multe de zis incat nici nu stii cum sa incepi

sâmbătă, 12 decembrie 2009

era


Prima data cand te-am vauzt…ai trecut prin fata mea..
pe coridor..mi-ai zambit si ai trecut mai departe.
Era o zi la fel ca oricare alta(cel putin asa credeam atunci)..
cu toate fenomenele naturii (ploaie..soare…furtuna..nori..)
Nu stiam cine esti?de unde vii?incotro te indrepti?
Dar aveai o privire..cum nu am mai vazut pana acum…atat de calma si calda…
care ascunde atat de multe mistere…care stie atat de multe…in atatea domenii…

vineri, 11 decembrie 2009

ai vrea


Exista zile in care vrem sa spunem cuiva ”te iubesc”
dar nu stim cum sa o spunem…desi o simtim atat de puternic…
De cele mai multe ori gasim cele mai idioate modalitati de a spune ce simtim…
(.prin alte persoane, prin mesaje, prin jurnale…pe net…)

joi, 10 decembrie 2009

The Saddest Bear of All















"There was a bear in the woods and he was ever so sad. Every day Eva went down to see him and she tried to cheer him up"









"On Monday she took him the brightest flower she could find, but the bear was not impressed. 'It will just wilt and fade' he sighed."









"On Tuesday she baked him a cake and placed a cherry on top. 'Once I eat it, there will be nothing left,' the bear complained."









"On Wednesday Eva tried to read him her favorite book, but he shook his head. 'You'll get to the end too quickly,' the bear said. 'Once we've finished we can read it again.' 'But then I'll already know what happens,' said the bear, shaking his head"










"On Thursday she brought along a game for the bear to play. 'I'll only end up losing,' he whispered, and turned away."









"On Friday the bear asked 'What have you brought me today?' 'I love you,' Eva replied, and she hugged the big, sad bear."












"And the bear smiled."

miercuri, 9 decembrie 2009

sempre


se ami una persona
lasciala libera,
se poi torna da te
è tua per sempre.

marți, 1 decembrie 2009

spune-i


Smell her hair. Talk to her in movie theaters. Hold her hand while you talk. Tell her she’s beautiful. Look her in the eyes when you talk to her. Tell her stupid jokes. Let her play with your hair. Just walk around with her. Look at her like she’s the only girl you see. Tickle her, even if she say’s stop. When she starts swearing at you, tell her you love her. Let her fall asleep in your arms. Get her mad, then kiss her.Tease her. Let her tease you back. Kiss her forehead. When she’s sad, hang out with her. Let her take all the photos of you she wants. Kiss her in the rain. When you fall in love with her, tell her.

miercuri, 25 noiembrie 2009

pentru ca


pentru ca ţi-ar păsa daca aş păti ceva

duminică, 22 noiembrie 2009

have you ever seen?


Isi intoarce capul si imi surade – ati vazut vreodata un bebelus cum zambeste mamei sale ? cam asa mi-a zambit el mie ..

joi, 19 noiembrie 2009

pentru caa


pentru ca te uiţi la toate intr-un magazin si pierzi mai mult timp decât o fata înnebunită după shopping

miercuri, 18 noiembrie 2009

cum

pentru că îmi place cum zâmbeşti şi că îmi plac pozele tale chiar dacă nu iţi zic.

duminică, 15 noiembrie 2009

because


pentru că te-am trezit de ziua ta să îţi zic "La multi ani!"

marți, 10 noiembrie 2009

sa.


sa vorbesti.
sa comunici.
sa tipi.
sa urli.
sa te certi.
sa te bati.
sa te impaci.
sa te saruti.
sa privesti in ochii celuilalt.
sa ii simti mirosul.
sa fii aceeasi persoana cu el.
sa fii TU,
in tot acest timp.
sa nu te abati de la principii.
sa nu uiti.
sa iti ramana in suflet.
sa ramai in sufletul celuilalt
.

tu.


pentru că îti placea parul meu creţ .

miercuri, 4 noiembrie 2009

speCial.


pentru că mi-ai dat o crenguţa din copacul înflorit şi pentru că înca e pe birou intr-o vază, pentru că eşti în lista la best friends

marți, 6 octombrie 2009

1 helpful thing


My feelings will destroy me if I let them.

luni, 21 septembrie 2009

il discorso


Ciao Amy, sono la mamma, quando tu vedrai questo video io purtroppo non ci sarò più e so che questo sarà penoso, penoso per entrambe, così visto che non sarò in giro ad annoiarti continuamente pensavo di darti una piccola lista di quello che vorrei per te, la prima è ovvia un educazione, una famiglia, degli amici, e una vita piena di cose inaspettate. Cerca di fare degli errori, fa molti errori, perchè non c'è modo migliore di imparare e crescere, d'accordo? E voglio che tu passi parecchio tempo davanti al mare, perchè il mare ti da la spinta per sognare, e io desidero che tu, bambina mia, sia una sognatrice. Dio, non ho mai creduto molto in Dio, infatti ho sprecato parecchio tempo ed energie cercando di negare che Dio esistesse, ma mi auguro che tu sia capace di credere in Dio, perchè la cosa a cui sono arrivata, tesoro mio, e che non ha importana se Dio esiste o no, l'importante per te è credere sempre in qualcosa, perchè ti prometto che credere in qualcosa ti farà sentire protetta la notte, e io voglio che tu ti senta sempre al sicuro.

E in ultimo l'amore, io voglio che tu ami senza paure ne riserve e quando troverai quell'amore, dovunque lui sia chiunque tu scelga, non scappare via, ma non dargli neppure la caccia, se tu sarai paziente lui verrà da te, te lo prometto! e verrà quando meno te lo aspetti. Come te, io ho passato il migliore anno dellamia vita, con la più dolce e la più inteligente, e la più bella bambina che esiste in questo mondo, e non avere paura e ricorda sempre che amare significa viver

duminică, 13 septembrie 2009

10 Things I Hate About You


10 things I hate you I hate the way you talk to me,and the way you cut your hair. I hate the way you drive my car.I hate it when you stare. I hate your big dumb combat boots and the way you read my mind, I hate you so much it makes me sick it even makes me rhyme I hate the way you're always right.I hate it when you lie! I hate it when you make me laugh,even worse when you make me cry I hate it that you're not around,and the fact that you didn't call . But mostly I hate the way I don't hate you.Not even close,not even a little bit,not even at all.

vineri, 11 septembrie 2009

tu.


Deschid ochii si gingasa ta faptura ma vegheaza – esti ingerul meu fetito si Dumnezeu mi te-a facut cadou iar pentru asta , ai loialitatea mea absoluta.

miercuri, 26 august 2009

about ..

FAKE FRIENDS: Are for awhile
REAL FRIENDS: Are for life

FAKE FRIENDS: will talk bad to the person who talks bad about you.
REAL FRIENDS: Will knock the person out that talked bad about you

I've made a lot of friends over the years,
lost many,
had many, many fights;
made some real friends,
had some fake ones,
and lost some

just because we didn't stay in contact.


Deobicei prietenii sunt cei care te ranesc mai mult,iar tu chiar nu'ti dai seama de asta.


You stop talking,
stop hanging out,
someone moves,
someone goes to a different school,

you both make new friends,
but you never stop to think until later,


PRITENII NOI NU O SA II INLOCUIASCA NICIODATA PE CEI VECHI.





Moriah:
Second grade-

Practially my only friend in the class, Moriah was one of the coolest people I've ever known. She loved animals and for her birthday party, gave dog themed christmas ornaments as party favors because the money went to a dog rescue fund. Her house was one of the few I had ever tried eating something else. I don't remember what it was, but I know there was rice and corn. That night, when I slept over, I even fucking threw up in my sleep, all over my favorite stuffed cat. I told her mom and she got me all cleaned up, washed my cat and I felt so bad. I called my mom and told her what happened. They understood but I never got to sleep over again. But Moriah was cool, she didn't expect me to be anything. Then she moved to a different school district and about 15 minutes away from my house. I hung out with her once but I really haven't seen her since. I miss her.



Corrine
Third grade-

This was the year I had all the popular friends in the beginning, and in the end they all turned on me. Worst year of my life. Corrine was the quiet girl in the class but after the fight we became friends. We had the same initals. C-E-S. On projects, I'd always put CES and she'd put CS so we didn't confuse them. We bought each other charm bracelets with out initials on 'em. But she moved that summer and when I came back next year, she wasn't there. I even burned her a CD, but she'll never get it.


Acestea sunt cateva care se lipesc în mintea mea.


Some are on the way,
some already have.
Some I don't miss,

Some are getting stolen,
some I stole,


the circle moves on.

luni, 17 august 2009

become who you are

Because someone doesn't love you the way you want them to doesn't mean they don't love you at all.

duminică, 16 august 2009

so,smile!

cand vei zambi singur,atunci iti vei da seama ca esti cu adevarat fericit.

vineri, 14 august 2009

them


m-am lamurit si cu ei.

marți, 11 august 2009

ultima privire.


Se îneca în ochii ei. Acei ochi căprui pentru care se îndrăgostise de ea când o văzuse prima oară, acum erau reci şi însângeraţi. Dar oricât ar fi vrut el să plângă, nu putea, lacrimile refuzau să curgă, iar el refuza să plece de acolo. Stătea cu corpul ei neînsufleţit în braţe, holbându-se la biletul pe care îl ţinea în mână, şi îl citise deja de nenumărate ori. Nu putea sau nu voia să înţeleagă de ce a fost părăsit în felul acesta. Într-un final, biletul îi căzu din mână, iar privirea lui se îndreptă din nou către ochii ei. Să fi fost adevărat ce scrisese ea în bilet? De ce l-ar fi minţit? Sau de ce îl minţise până atunci? Acest ultim act de cruzime era prea bolnav ca el să-l poată înţelege. Voia să ia pistolul din mâna ei şi să i se alăture. Poate astfel ar fi obţinut răspunsurile de care avea nevoie, dar nu credea în viaţă după moarte. Era ateu de când se ştia, iar convingerile i se întăreau cu fiecare picătură de sânge ce se scurgea din corpul ei. Refuza să creadă într-un Dumnezeu ce ar lăsa o făptură atât de frumoasă să îşi curme viaţa. Dar, chiar dacă nu credea în viaţă după moarte, nu erau multe lucruri care îl împiedicau să apuce acel pistol. De fapt, singurul lucru care îi stătea în cale era îndoiala. Nu putea să se sinucidă fără să ştie dacă ce citise era adevărat.



Timpul trecea, iar el rămânea ghemuit pe podea, ţinând în braţe trupul ei neînsufleţit. Cu fiecare minut ce trecea el devenea din ce în ce mai conştient de faptul că nu are motive să trăiască. Indiferent dacă biletul spunea adevărul sau nu, el nu îşi putea continua viaţa. Era înfrânt în ambele cazuri şi nu se simţea în stare să mai reziste încă o zi fără ea. Puse cadavrul ei jos şi îi luă pistolul din mâna stângă. O sărută pentru ultima oară pe buzele reci, şi îşi puse pistolul la tâmplă. Exact înainte de a apăsa pe trăgaci, o lacrimă singuratică fugi din ochiul său şi căzu pe obrazul ei. Ultimul lucru pe care-l văzu înainte de a se prăbuşi peste trupul ei fură aceeaşi ochi căprui în care se pierduse de atâtea ori, şi în care ar fi vrut să se piardă acum pentru totdeauna.



Ofiţerul Ionescu ţinea în mână biletul de adio pe care îl găsise lângă cadavrele celor doi tineri. Acel bilet era singura explicaţie de care avea nevoie, şi îl întrista nespus. Îl mai citi o dată, pentru a fi sigur ce avea să treacă în raport:

Dragă Andrei,

Îmi este greu să scriu acest bilet, dar meriţi să ştii de ce am făcut ceea ce am făcut. Nu te mai pot miţi, aşa cum am făcut-o în ultimele luni, şi de aceea am ales să îţi las aceste ultime rânduri.
Viaţa aceasta a devenit de nesuportat. Ştii foarte bine cât de greu mi-a fost dintotdeauna să o suport, dar acum este prea mult pentru mine. Când te-am cunoscut pe tine, eram deja în pragul sinucuderii, dar tu m-ai salvat atunci. Am ţinut la tine, dar oricât am încercat, nu am putut să te iubesc. Am minţit când ţi-am spus că te iubesc, şi nu mă voi ierta niciodată pentru asta. Meriţi pe cineva mai bun decât mine, dar nu găsesc puterea necesară pentru a-ţi spune asta în faţă, şi de aceea aleg să fug din calea ta, ca o laşă ce sunt.
Te rog, spune-le părinţilor mei că îmi pare rău pentru tot.

Emilia.

sâmbătă, 8 august 2009

tu ce credeai ?


Poate tu credeai ca eu mereu voi ramane pentru tine si tu vei putea oricand sa te joci cu mine.Ei bine,am plecat si pentru mine nu mai existi.

vineri, 24 iulie 2009

.


you can kiss me once
you can kiss me twice
you can kiss me again
but let me fuck your lies !

joi, 16 iulie 2009

te ador.


“Dupa ce ca sunt prea multe cacaturi in viata asta, mai trebuie sa imi faci si tu una ca asta?! Trec prin multe, atat imi mai trebuia. Sa imi spui ca m-ai inselat cu o tipa pe care nu o stii si ai vazut-o pentru prima oara la o petrecere?!” tipa Cristina.
“Eram beat iubito, nu .. nu gandeam, nu realizam ceea ce fac.” raspundea repede Mihai.
“Nu stiai pe naiba. Ce s-a intamplat cu tine, nu mai vrei sa fim impreuna? Nu ma mai iubesti? Nu mai sunt atragatoare? Nu iti mai place cum ma imbrac? Nu te sarut cum iti place? Ce dracu ti-am facut?" plangea fata.
"Nu ai facut nimic, nu e vina ta, s-a intamplat, jur ca nu am facut-o cu intentie, s-a intamplat, imi pare sincer rau, as fi vrut sa nu ma duc la petrecerea aia. Imi ... pare rau ..."
"Iti pare pe naiba!" striga fata, fugind pe scara blocului.

Usa se tranti zdravan. Praful incepu sa cada dupa pereti timp de cateva secunde. Mihaela isi arunca cheile pe masuta din hol si isi dadu jos esarfa. Un pui de labrador sari cu entuziasm pe ea. "Stai puiule, stai ca iti dau acum sa mananci. Unde e tati?" Cainele incepu sa latre si fugi spre dormitor.
"Au, stai monstrule, mai lasa-ma 5 minute!" se auzi din dormitor. Fata se descalta si intra usor in odaie. Ii facu semn cainelui sa taca si sari in pat, pe baiat.
"Iara lenevesti? Iara dormi? Iara ma faci sa sar ca nebuna pe tine sa te scol?" rase fata.
"Fac doar ce-ti place, iubito." zambi Andrei si se intoarse spre ea.
O apuca de sold si o trase spre el. Incepu sa o gadile si sa se joace cu mainile pe corpul ei. Fata radea. Cainele sarea pe langa ei, latrand speriat, nestiind cui sa ii sara in ajutor Se oprira pret de cateva secunde si se uita unul in ochii celuilalt. Baiatul nu mai putu sa reziste tentatiei si o saruta. Ea il mangaie pe barba proaspat rasa.
"Ce noroc ai ca nu-ti pot rezista." spuse Andrei.
"Fraiere!" ii sopti razand fata.
Se puse cu capul pe piepul lui, simtandu-i fiecare bataie a inimii. Se juca cu parul lui, oftand si sarutandu-l pe gat din cand in cand. Cainele latra si isi aseza capul pe mijlocul fetei.

"De ce m-am dus la petrecerea aia afurisita? De ce am baut? De ce naiba s-a intamplat ce s-a intamplat? Era totul prea frumos? Acum o sa o pierd dintr-o prostie, dintr-o noapte de asa-zisa distractie. Oh, Doamne.." isi zicea Mihai cu fata plina de lacrimi afundata in palme. Perdeaua o luase razna de la curentul de la usa deschisa. Geamurile se inchideau si se deschideau intr-un ritm infricosator. Baiatul deschise ochi. Era pe un hol cu sute de usi. "Gaseste-ma, gaseste-ma.." ii tot rasuna in urechi. Incepu sa fuga spre prima usa pe care o vazu. O deschise. Se trezi aruncat in trecut, era pe o capota a unei masini. Capul Cristinei statea in poala lui si mana ei se juca aidoma pe pantalonii lui. Erau pe un deal. Isi aducea aminte de ziua aceea. Era ziua cand implineau un an impreuna.
"Vom fi mereu asa?" intreba fata.
"Desigur." raspunse Mihai, fara nici o indoiala in glas. Se apleca asupra obrazului fetei, rece ca gheata si o saruta. Simti o arsura. Obrazul se facu putred, la fel ca toata pielea fetei. Un val de cenusa se lasa pe capota masinii si in poala baiatului. Se uita incremenit la praful gri ce se lasase in cer. Incepu sa se invarta totul. Simtea un gol in stomac imens. Isi inchise ochi si incepu sa strige. Vedea totul invartindu-se, prin ochii sai inchisi. Deschise ochii si vazu o sticla cum se invartea pe podeaua dintr-o camera. Odaia era plina de oameni. Toti beti, sau in devenire, unii dansand, altii stand deoparte, sarutandu-se, palavragind, altii jucand jocuri prostesti.
"Nu inteleg de ce nu vrei sa joci adevar sau provocare Mihai." rase un tanar.
"Asta e joc de copii de 15-16 ani, nu de oameni de 20 si ceva de ani." spuse Mihai, neconstientizand. Gura i se misca si scotea fraze fara sa vrea.
"Ia sa vedem.. Opa! Mihaela! Bun asa. Adevar sau provocare?" intreba unul dintre baieti. "Provocare!" raspunse fata, cu un curaj fals in glas.
"Te provoc sa ii arati domnului "sunt-prea-matur-sa-joc" ceea ce pierde ca nu joaca. Saruta-l!"
Un val de tipete si urlete incepu sa acopere muzica si tonul petrecerii. "Fa-o, fa-o!" tipau toti. Fata se duse curajoasa spre baiat si isi umezi buzele.
"Termina, am o prietena!" zise Mihai.
"Si eu am pe cineva, dar asta nu ma impiedica." zise fata.
Mihai inchise ochii. Simti buzele fetei cum se lipeau de ale sale. Simti gustul si mirosul alcoolului consumat de fata, vroia sa nu faca asta, dar nu putea. Ceva il controla. Isi simtea mainile cum urcau pe sub bluza fetei, ii simtea sanii rotunzi in palmele-i transpirate. Simtea ca vroia sa o indeparteze, dar in tot refuzul acesta o dorea mai mult si mai mult. Mana fetei ii aluneca usor pe burta, spre pantaloni. Simti un gol in stomac, furnicaturi pe sira spinarii. Fata se apropia tot mai mult de locul dorit, cand Mihai deschise ochii si se uita in gol. Vedea panze de paianjen pe tavanul verde din camera. Capul il durea si ii sangera.
"Al dracu geam." razbucni baiatul. "Trebuie sa ma duc dupa ea." spuse si iesi pe usa, trantind usa in spatele lui.

Baiatul se barbierea usor, stergand cu mana aburii dupa oglinda.
"Diseara ma duc la petrecerea lui Iustin. Esti sigur ca nu vrei sa vii?" intreba cu dezamagire fata.
"Sa vin sa vad niste pustani de 20 de ani imbatandu-se si facand sex cu cine apuca? Nu mersi, prefer sa stau acasa in patul meu, citind ceva, cu un pahar de lichior pe noptiera si cu mana pe capul cainelui. Tu sa ai grija acolo, da? Ai grija cu cine ma inseli, macar sa arate mai bine, sa nu ma simt stanjenit." zise razand Andrei.
"N-o sa te insel cu nimeni, stai linistit. Hai ca am plecat, ma duc sa fac cumparaturile, ai grija ca nu mai e lichior, te duci sa iti iei mai pe seara sau iti iau eu?"
"Imi iau eu, stai linistita. Du-te si fa-ti de cap."
"Bine. Pupulica." zise fata, sarutandu-l pe obraz, stergandu-se apoi de spuma de ras.

"Vezi ca nu stiu la cat vin diseara, nu ma astepta. Culca-te si vorbim de dimineata, bine iubito?" spuse Mihai, amestecand cu lingurita in ceasca de ceai.
"Bine, ai grija ce faci, am incredere in tine." zise cu teama Cristina.
"Nu stiu de ce ma duc, pana la urma, probabil doar de dragul lui Iustin. Sa-l fac sa se simta bine. Nu te teme, o sa fie numai oameni beti cu care eu nu ma amestec pentru ca nu beau."
"Te iubesc, tine minte asta." zise fata, intinzadu-se deasupra mesei ca sa il sarute. " Trebuie sa plec. Ai grija de tine. Pa."
"Si eu te iubesc" striga Mihai dupa ea.

"Ce naiba am facut? M-am sarutat aiurea? L-am atins, m-a atins... Om fi facut si altceva? Nu mai tin minte. Unde mi-a fost capul?" isi zicea Mihaela, stand si plangand pe scara blocului. Nu trebuie sa afle. Nu, asta l-ar distruge. Nu ii zic nimic, si o sa fie bine. Oricum nu va iesi la iveala, nu il mai intalnesc niciodata pe Mihai sau cum naiba il chema." Isi sterse lacrimile si deschise usa, trantind-o zdravan in urma ei.

Incepu sa fuga pe scari, sarind cate trei deodata. Iesi din scara blocului uitandu-se dupa Cristina. Era in van. Cauta acul in carul cu fan. Sute de oameni treceau pe langa el, aruncandu-i priviri aspre. Sute de masini claxonau, sute de injuraturi se auzeau, sute de voci ii sunau in creier, sute de biciclete zdranganeau, sute de telefoane sunau. Auzi o frana brusca de masina si tipatul fetei la zeci de metri in dreapta lui. "Cristina?" sopti cu spaima si incepu sa fuga.

"Ai citit? Ti-ai baut lichiorul?" intreba Mihaela, inca jucandu-se cu mana prin parul lui.
"Nea, am dormit ca porcul toata noaptea. Trebuie sa ma duc sa imi iau acum. Vrei sa vii?" o intreba Andrei.
"Nu, am avut o noapte grea, am dansat ca nebuna. Cred ca o sa ma intind in pat si o sa lenevesc pana tarziu."
"O sa te scol cand ajung. O sa aibe grija puiu de tine, nu-i asa, panarama?" zise baiatul, pupand cainele pe nas. "Am plecat, vezi ca iau masina."

"O sa-i spun. Nu are sens sa ii ascund asta. Decat sa o mint, si sa ma roada pe dinauntru, mai bine o spun in fata. Daca ma iubeste, ma va intelege. Nu am vrut s-o fac. Nu stiu de ce am stat si am lasat-o sa ma atinga si sa ma sarute. Nu stiu ce-a fost cu mine... Nu stiu, dar trebuie sa afle tot." isi spunea Mihai, in timp ce urca scarile blocului. "Ii spun maine dimineata, doarme sigur la ora asta." zise, inchizand usa in urma lui si afundandu-se in intunericul din dormitor.

Radioul era dat tare. Batea ritmul melodiei cu mainile, pe volan. Din cand in cand mai scotea capul pe geam si tipa la trafic.
"Stau cu orele pentru un afurisit de lichior..." striga nervos Andrei. "Ia sa-i depasesc, da-i in..." zise incruntat, depasind niste masini si apropiindu-se de zebra, in plina viteza. In acelasi timp o fata plangand se indrepta spre sosea sa traverseze strada. "Stai, nu!" striga Andrei.
Se auzi o frana brusca si o fata tipand. La cateva secunde, un tanar se arunca asupra fetei care zacea in plina strada, respirand greu.
"Nu, nu, te rog, nu." tipa Mihai plangand.
"Va rog sa ma credeti n-am vazut-o domnule. Salvare, sunati la salvare nu mai claxonati ca idiotii!" tipa innebunit Andrei. Se apleca asupra cuplului. "Este bine domnisoara, sotul dumneavoastra este aici, salvarea o sa vina. Nu va temeti!"
"Ma cheama Mihai, si nu sunt sotul ei. Suntem doar prieteni. O sa fie bine, iubito, o sa fie bine..."
Andrei scoase telefonul si forma un numar. "Draga, vino repede la intersectia din centru, am facut un accident. Am dat peste iubita unui domn Mihai, te rog vino, am nevoie de tine." spuse tremurand baiatul.
"Cum ai zis ca il cheama pe baiat?" spuse cu teama Mihaela.

"Iubito, trebuie sa ne trezim. E tarziu." spunea obosit de sub plapuma Mihai.
"Da, zici sa ne trezim si tot invelit esti. Hai taci si pupa-ma." zise Cristina, intinzandu-se si aplecandu-se peste Mihai.
Baiatul o saruta si o lua in brate. O impinse pe spate si isi afunda capul in pantecele ei. Incepu sa o sarute usor. Fata tresarea si radea usor.
"O ia razna burta cand imi faci asa."
"Stiu ca-ti place, d-asta o si fac. Te iubesc.." zise incet Mihai.
"Si eu te iubesc. Ador momentele. As vrea sa fie asa mereu.."
"O sa fie, iubito."
"Promiti?"
"Iti promit."
"Te ador. Hai sa ne bem ceaiul." ii spuse Cristina baiatului, sarutandu-l pe frunte.
Babilonie by ~catorb

duminică, 14 iunie 2009

N-ai chef azi ?


Te-am iubit...fraiere.

Kendra

I love that girl.
Kendra- The girls of the Playboy Mansion :x

Is the happinesss ?


Happinessss .
Aduti aminte cum zambeai . Spre tine zburam. spune-mi incet:
"sunt lumi diferite n-am cum sa te ating".

sâmbătă, 13 iunie 2009

ei.doi.


Fata ii dadu o palma. El zambi larg, si o stranse mai mult in brate. Parul ei ii intra in gura. Asa vroia sa fie pentru totdeauna, alaturi de ea.
Erau la liceu, clasa a noua. Petreceri, chefuri, distractii. Viata adevarata. S-au vazut prima oara in semestrul intai la sfarsit, la o petrecere.
"Mara, Mihai, Mihai, Mara" spuse gazda.
"Incantata!" se repezi fata.
"Ah, la fel." zise Mihai, printre dinti. Era sufletul oricarei petreceri. Dar cu fetele, era timid. O data cand i-a spus o fata ca il simpatizeaza, a luat-o la fuga si s-a inchis in baia baietilor. In fiecare zi cand o vedea, o ocolea. Ciudat baiat. Avea ochii verzi, parul saten inchis si lung. O barba il facea sa pare mult mai matur decat era. Avea o camasa cu manecile ridicate si patata de bere. Blugii rupti si uzi de la zapada. Avea niste ghete mari si pline de noroi.
A dat mana cu Mara. Transpira de ziceai ca da examenul de capacitate. Ii placea.
"Ah, cum ti se pare .. aah, petrecerea?" reusise sa spuna in doar cinci minute. Se uita larg la ea. In spatele ochelarilor se ascundeau doi ochi caprui. Nasul mic si un pic deformat era rosu, cel mai probabil din cauza gerului de afara. Cele doua buze erau uimitoare. Umede, cea de jos un pic mai mare decat cea de deasupra, parea ca are botul pus tot timpul, erau "pufoase", cereau sa fie sarutate. Parul negru era prins intr-o codita mica, cateva suvite rebele acoperindu-i usor urechile. Avea un pulover larg, manecile cu mult peste palme, niste blugi si ghete in picioare. Ii zambea larg.
"Este, destul de reusita." ii raspunse.
"Hai Mara, sa mergem" ii zise prietenele ei dintr-un foc, luand-o de mana si tarand-o pe usa. Mihai se uita dupa ea. Nu-i venea sa creada. Ce zambet ... Isi puse mainile in cap si iesi pe usa. Se uita dupa ea cum isi tara ghetele prin zapada ce se topea. "Ce n-as da sa fiu macar o noapte cu ea.." suspina si intra in casa.
Opt luni trecura. Erau clasa a zecea si prieteni foarte buni. Se distrau, faceau totul impreuna. Cand unul era deprimat, venea la celalalt si statea peste noapte. Mihai mereu era gazda, deoarece fata avea probleme in familie si fugea de acasa. Nu avea nimic impotriva. Ii placea sa doarma pe jos, stiind ca in patul lui sforaie prietena lui.
Intr-o seara de octombrie, in timp ce facea patul, Mara se uita lung la el si incepu sa rada.
"Stii ce? Ce-ar fi sa dormi cu mine noaptea asta? E patul tau pana la urma." spuse Mara suindu-se in pat, cu sufletul la gura.
"Ok. Daca esti de acord. Da-te mai incolo. Nu am loc. Eu ma foiesc mult." zise Mihai, razand. Le era teama. Era prima oara cand dormeau impreuna.
"Gata? Sting lumina?" intreba baiatul, cu mana pe intrerupator.
"Da, imediat, stai sa imi gasesc locul."
Se cuibarise langa perete pe o perna mica. Avea un tricou mai vechi de-al lui Mihai ca bluza, si niste pantaloni scurti de cand era el mic. Se uita cu ochii caprui la el, zambind cu jumatate de gura afara, jumatate in perna mica si pufoasa. Suvite de par ii picau pe fata, dandu-i un aer bland si inofensiv. Era, intr-un cuvant, adorabila.
"Hai mai repede ca mi-e frig!" striga Maria, dezvelita.
Mihai isi trase aer in piept si stinse lumina. Fugi in pat si se baga sub plapuma.
"Vino langa mine. Incalzeste-ma, ce naiba! Hihi." rase fata cuibarindu-se in el, dand din picioare usor.
Mihai se baga langa ea, tinand-o in brate. Stateau fata in fata, nas in nas. Fata puse botul usor, zambind la baiat.
Lumina de pe strada era puternica. Batea printre jaluzele, trimitand inauntru doar niste firicele mici de lumina. Stateau amandoi batuti de razele mici de lumina de afara, respirand impreuna.
"Mihai.."
"Ah? Da, zi, ce este?"
"Zi-mi ceva.."
"Ceva."
"Nu ma! Vorbesc serios. Zi-mi .. ceva despre tine, ceva ce nu stiu. Ce nu stie nimeni. Un secret."
"Ei .. fii serioasa."
"Sunt! Te roooog, Mihai.."
"Pai as putea sa iti zic ceva. Dar e prostesc, nici nu il pot numi secret .. "
"Zi-mi, zi-mi!"
"Da-mi o palma intai.."
"Tu vorbesti serios?"
"Da, imi .. place cand ma palmuieste cineva. O iau ca pe un semn de afectiune."
"Bine.."
Fata ii dadu o palma. El zambi larg, si o stranse mai mult in brate. Parul ei ii intra in gura. O ciupi usor, si fata schitase un zambet. Stia ca era un semn de afectiune.
"Imi spui acum?"
"Ok .. mie, uhm .. imi place de tine."
"Da, si mie imi place de tine, suntem prieteni de .."
"Nu, Mara. Imi PLACE de tine."
Fata se opri. Isi inchise gura brusc si se uita larg in ochii lui. Isi trase aer in piept si il saruta.
Saisprezece ani mai tarziu, se tineau de mana in autobuz.
"Cobor aici, sa imi iau o cafea si ma duc pe jos. Ajung repede. Da-mi sa pup." spuse Mara grabita. Se sarutara. El o ciupi, ea ii dadu apoi o palma si se dadu jos din autobuz.
Aveau treizeci si doi de ani. Erau casatoriti. Nu aveau copii. Nu-si doreau, prea multa mizerie si nu mai aveau timp pentru ei. Se iubeau ca la liceu. Ea era voluntara la o casa de copii, el lucra la o gogoserie. Era totul perfect. Faceau saisprezece ani de cand erau impreuna peste doua zile. Si sase ani de cand erau casatoriti. Au avut certuri, ca toate relatiile, dar au trecut peste. Se iubeau prea mult. Nu prea se schimbasera. Ea tot neagra la par, tot intr-o codita mica si-l tinea, acceasi ochi caprui si blanzi si aceleasi buze de care nu poti sa te saturi niciodata. El, aceeasi barba de acum saisprezece ani, parul mult mai lung, prins in coada. Cu ochii verzi cerceta autobuzul si cu piciorul batea pe ritmul unei melodi de la radio.
In dup-amiaza aceea, cand ajunse acasa, Mihai primi un telefon. Era de la spital. O masina daduse peste Mara, in timp ce fugea spre autobuz. Era in stare grava. Mihai scapa receptorul, si pica in genunchi. O lacrima i se prelinse pe fata. N-avea cum. Nu se putea. Iesi repede pe usa.
Cand ajunse la spital, il cauta pe doctor.
"Veniti dupa mine." spuse doctorul. Mihai il urma, ajungand in fata unei usi.
"Va spun sincer, nu ii dam multe sanse de supravietuire. Aveti grija ce spuneti. Ne pare foarte rau.."
Mihai intra. Mara era plina de vanatai si zgarieturi, bandajele erau "din sange". Un furtun ii dadea oxigen. Avea ambele picioare rupte si soldul fracturat aproape jumatate.
"Imi pare rau .." spuse Mihai.
"De ce iti pare rau? Stai linistit, arat rau, dar sunt bine."
"Cum naiba .."
"Te iubesc Mihai, stii asta, da? Vino mai aproape te rog."
Se duse mai aproape de ea. Cu bratul suspendat in aer si acoperit de bandaje, isi putea misca inca mana. Ii dadu o palma, usor. Mihai radea printre lacrimi. O ciupi bland de obraz.
"Stiu .."
Douazeci si doi de ani mai tarziu, Mihai isi tara greu picioarele in papucii de la ospiciu. Era internat la un azil.
"Ei, cum ne este astazi?" spuse psihiatrul cand se aseza Mihai.
"Pai bine. Relativ. Peste doua zile facem treizeci si opt de ani de cand suntem impreuna, iti vine sa crezi?"
"Mihai, a murit. Trebuie sa treci peste asta."
"Cine? Nu, nu. Ma asteapta. O sa vina. Da, mi-a promis, nu ma uita, nu. Mi-a zis ca ma iubeste doctore, da, da .. mi-a zis. Stiu ca vine, stiu. Stiu asta..."
"Stiu cum te simti.."
"Chiar stii? Spune-mi doctore, ai sotie? Copii?"
"Da, suntem casatoriti de patruzeci de ani. Am trei copii. O fata si doi baieti."
"Minunat. Esti fericit inseamna."
"Da, apreciez fiecare zi traita langa familia mea."
"Imagineaza-ti moartea sotiei tale. Apoi a copiilor tai, incet, unul cate unul. Iti poti imagina asa ceva?"
"Nu, nu pot."
"Atunci nu stii cum ma simt. O iubesc doctore. E totul pentru mine."
"E un drog pentru tine. Femeia aia a ramas un drog injectat in tine de cand a murit."
"Un drog? Da, da.. Dar o sa vina, da, da. Stiu."
"Da, Mihai, da. Va veni."
"Stiu asta. O stiu. Da. Sedinta s-a terminat?"
"Daca tu vrei asta, da, s-a terminat."
"Da, vreau."
"Atunci s-a terminat."
"Va veni" spuse Mihai zambind, cu o lacrima pe obraz, tarandu-si papucii greoi.

vineri, 12 iunie 2009

perche ...


Ti amo. Ti amo più di ogni cosa. Ti amo più di ogni respiro, ogni battito, ogni secondo, minuto,giorno, mese e anno. Sei più bello di ogni alba, ogni tramonto, ogni pioggia, ogni raggio di sole. Sei più fragile di ogni petalo e più delicato di ogni fiore. Sei la ragione per cui sorrido al mattino. Ma anche il pomeriggio e la sera... Senza di te non vivo, perchè sei tu la mia vita; perchè io non sono più "io" e tu non sei più "tu", ma insieme siamo "noi". Perchè senza amore la vita non vale la pena di essere vissuta. Perchè ti amo. Solo questo.

miercuri, 10 iunie 2009

in felul meu...




Uitat-te cu ura spre mine. Am reusit performanta de a trai destul sa iti vad adevarata fata. Ma privesti uimita , cu lacrimi in ochi si disperare in glas. Ma acuzi ca abuz de puterea mea de a te iubi. Te sufoc , nu iti dau libertatea dupa care tanjesti. Nu ai timp , nu poti sa uiti ce a fost. Sunt propria ta creatie : un demon , un distrugator de vise. Tanjesti dupa mine seara cand intunecata pofta ne mistuie corpurile. Te posed , ma posezi , ma atingi , te sarut. Ma otravesti cu fiecare sarut , ma distrugi cu fiecare atingere. Nu mai pot sa rad , gura mi-a impietrit intr-un etern zambet sters. Si cu fiecare clipire conturul vietii dispare.
- Toate pentru ce ? Pentru ce atata daruire cand pretul e asa mare ?
- Visul mi-l voi urma , iar pentru el voi sacrifica orice. Si viata , si moarte !

Incarci pistolul tremurand. Lacrimile te coplesesc si nu nimeresti incarcatorul. Lacrimile tale ce mereu m-au inundat , m-au inecat . Iti iau pistolul , ti-l incarc eu. Ma privesti cu disperare , te tangui , te injuri. Iti privesc ochii : albastrul acela care credeam ca e cerul … acum doar adancul Iadului. Iti dau pistolul, refuzi sa il iei.
- Ce nostima este situatia Bella. Imi semnez propria mea moarte si nici macar nu ai bunul simt de a o face mai repede. Haide…

Iti simt stransoarea . Ma atingi pe mana si incerci sa simti caldura care o aveam, acum doar raceala, amorteala.
- Esti deja mort Griff… de ce te-as mai impusca acuma iubitule ?
- Ca sa fii sigura Bella. Nu tu vroiai sa faci asta ?

Ochii iti fug spre geamul murdar. Pasesti incet dar podeaua tot se aude. Ajungi la geam , il deschizi si aerul rece al noptii intra furis in camera. Te uiti spre cer melancolica , oftezi apoi imi soptesti:
- Mai tii minte Griff noptile cu Luna plina ? In noptile alea mi te daruiai cu totul. Nu te gandeai decat la mine , la noi. Tu ai distrus totul… ne-ai furat dragostea. Unde ai ascuns-o Griff , unde ti-a disparut inima ta mereu plina de iubire , pasiune ?
Pufnesc de ras. Ma uimeste cat de rece a devenit.
- Vorbesti de inima care mi-ai strapuns-o mereu sageti si venin ? Cea pe care ai sacrificato in numele unui fals Zeu ?
Iti intorci privirea spre cerul etern. Iti simt parfumul , se raspandeste in camera. O data a fost parfumul dragostei noastre. O data eram obsedat sa il simt… acum este doar un miros de putreziciune.

Cum ai putut sa ma iubesti Bella oare ? Cum de ai fugit de la parintii tai ca sa imi fi mireasa stiind ca eu nu insemn nimic. Asta nu voi intelege. Spui de iubire , insa nu aud decat ura in glasul tau. Tot ce credeam eu a fi angelic la tine , este defapt un miraj. Frumuseatea ta mi-a imbatat de atatea ori mintea , dar acum este doar efemera.

- De ce plangi Bella ? Plangi ca ti-ai irosit viata cu un nimic ?
- Nu.
- Atunci ? intreb eu mirat .
- Plang ca nu te pot impusca Griff. Este chiar ironic. Glontul ala ma poate salva de tot ce a fost mai rau in viata mea dar nu pot sa te dobor.
- Ce naiva esti Bella. Crezi ca eu am fost cel mai rau lucru din viata ta ?
- Da. Cred cu tarie acest lucru Griff ! si ofta cu durere in glas.
- Atunci nu exista decat o optiune valabila Bella.
Ma privi cu speranta in ochi.
Ridic pistolul , e uzat si totusi mortal. Cine poate sa creada ca un lucru atat de mic poate ucide un om , ii poate distruge visele , sperantele , tot ce a construit pentru fericirea lui. Atat de mic !

- Griff ?

Zambesc. Un ultim simt de dragoste il mai simt in inima. E adevarat… tot ce spune este atat de adevarat… eu am fost ancora care a tinut-o in larg. Eu am fost cel care i-am cusut panza si am tinut-o departe de a-si indeplini visul. A vrut un miracol…
Privesc pistolul si brusc zambesc. Da ! O voi face… o sa ii redau libertatea. Nu va mai fii niciodata tinuta in loc de mine !

- Griff ?

E cea mai buna solutie. Singura valabila… si asa voi vedea Iadul orice as face. Are dreptul sa ii fie scarba de mine. Si totusi… am alintat-o cu indulgenta unui parinte. I-am gustat de atatea ori buzele , m-am bucurat de formele ei de femeie. Si totusi e inca un copil , mica bruneta si cu ochi albastri . Am strans-o de atatea ori in brate ca , cateodata , mainile mele o cauta , ii cauta caldura. Da… atatea lucruri de care o sa imi fie dor. Dar trebuie facut. Ii lipseste puterea sa o faca asa ca o voi face eu. Ridic pistolul si orice suflu se opreste pierdut in negura vremii.

Un bubuit. Sunetul unui corp cazand. Si ultimul licar al vietii parasindu-si carapacea.

Bella zace cazuta pe podeaua rece . Trupul ei mic dar feminin nu mai are viata. Caldura ei , atat de puternica piere … usor … usor.
Of Bella… ce femeie minunata piere o data cu tine. Copila mea , iubita mea , mireasa mea… ingerul meu incatusat de propriile mele porniri autodestructive. Ce dor mi-e de tine… ce dor mi-e de zilele bune. De caldura corpului tau… atata pierdere. Ingenunchez langa trupul angelic si o lacrima isi gaseste drumul pe obrazul meu , cazand ca o picatura de apa , pe trupul Bellei.

- Iarta-ma Bella. Am fost Griff al tau si oricat de mult am gresit fata de tine , te-am iubit… in felul meu.

Dar….
Ingerii nu au loc pe Pamant.

marți, 9 iunie 2009

you were smiling.


i. despair.

i think my hope is trapped within the sun’s rays, and it falls out of reach, into unfamiliar hands.
despair is left to shadow my footsteps, following me home.
the door’s lock snicks shut, but sorrow still worms its way into my core, bringing up old memories.

my hope is stolen again.

[and with the disappearance of another second off the clock, we are pushed farther apart.]

iii. fear.

Can you hear the airplanes crashing; stars falling into black holes to be forgotten?
Soon, too, the rainbows will give up on us and disappear, never to be seen again.

I’m afraid the angels will one day scream, throw down their halos and stomp on them.
But now, time bombs start ticking, and I only fear one thing more than their explosions.

[It's the moments of silence I've been faced with since you said goodbye.]

v. hope.

I am dreaming of soft skies under which we could hum wordless lullabies;
of fog-filled minds saying nonsensical things that we would somehow understand, anyway.
Maybe we'd paint pictures of forever and eternity, even though everyone knows all things have to end.

Maybe some things don't have to last forever to leave marks.

vii. regret.

I am sheltered by remorse in this snow-less winter.

Maybe I should have lain outside with you a little longer in this ice-edged wind just to listen to your thoughts.
Maybe if I’d learned the first time around that our hands just. don’t. fit.

And what if I had never tried to paint you a perfect world, one meant only for us?

Maybe then I would not be alone.

I won’t whisper that maybe you should have just learned to stop running away.

ix. numb.

it’s time.
i wish you would understand; my hand is numb, now, from the weight of where-yours-used-to-be. i try to stand, but my fingers simply want to lay in the grass, alone.

it's long past time.
for my tears to fall, and my spine to curl out of this ball, and my lips to actually feel the touch of words again. i want to stop listening. i need to be again.
alive.

can't you see?

xi. acceptance.

i wish truth would've came easier to us both; that it didn't take wading through a muddy pile of lies to find.

i wish you would've held my hand longer than you did. but i always knew it wouldn't take long for you to get too far ahead for me to catch up.

but i've come to accept that you are gone now.
i've come to accept that we. never were.

[and you should, too.]


xiii. _____

I wonder if the remains – of our past, this present, my future; of me, and you, and the end of the world; of reality, truth, and other rough ideals; these emotions – are in hiding.

Did they slip from my embrace while I was busy dreaming, or did I just forget?

I can remember snippets. Snapshots. Some are missing; others faded. Yellowed, ripped photographs.

[I was under a rainbow, sobbing, and you were the rainbow; I was sobbing because I always knew you'd leave with the disappearance of the sun and the end of the ink drops staining my window.

I was staring at my reflection in a muddy puddle of water and you walked up behind me and said, ‘isn't she beautiful?’

You were pushing me on a swing, and I was laughing, freely.

You were smiling.]

Or were those only dreams?

Maybe in the future, dreams will become reality.

luni, 8 iunie 2009

de ce sa ma comport ca si cum lumea ar fi adevarata?


O sa fie ca un film gresit,
sau incercam sa ne-nnodam
in ritmuri ascutite...

Celalalte atribute se-mprastie
ca firea,
ca oglinda din poveste
in cioburi.

...dar macar azi am inteles ca sunt reala,
mai mult sau mai putin;
voi luati ce vreti, ce credeti
si dati mai departe celor care urla
si culegeti-i!

Pot sa nu fiu singura care se-nneaca-n marea mea?
Deja a ajuns Frica - deja Ei au plecat
si eu am plecat
din mine.
Am fost in turn
si mana mea dormea
toti ceilalti uitau
si eu insistam sa tac verde,
ca absolutul...
acum mai radeti?

Daca obtii aer mut din asta,
esti linistit si negru.
Nu mai tin minte ce e real si ce nu.

duminică, 7 iunie 2009

Prieteni.


Ce sunt oamenii ?
Singuri... nimic.
Ca o padure fara copaci...
Un trup fara suflet.

In schimb ...
Inconjurat de prieteni,
Prieteni adevarati,
Omul imprumuta fractiuni de suflet.
Si incet incet se umple de suflet.
Suflet..., care inseamna mai mult decat orice.
Prietenii sunt mai mult decat orice.
Sunt prieteni.
Bucati din sufletul tau.
Si ei ... sunt compusi... din tine.
Esti tu. Sunt ei.
Sunteti unul si acelasi.
.

sâmbătă, 6 iunie 2009


Tu nici nu ştii ce-i aceea agonie,
Nu mă poţi vedea măcar într-o mie,
Nu-mparţi o secundă cu mine
Făr-a uita de tine.

Tu taci mereu cu ochii închişi,
Cu zâmbetul orb şi mâinile reci
Şi-mi spui câte-o vorbă
Uitată pe scări,
Atunci când uitai să te gândeşti la mine.

Şi-ncerc să-ţi răspund c-o-mbrăţişare,
Dar tu vei fi plecat de mult,
Vei fi având o altă înfăţişare,
Un chip îmbătrânit
Cu ochi uscaţi şi buze amorţite,
Cu iadu-n priviri şi sufletu-ndoit.

Voi trece efemer prin gându-ţi,
Fără lacrimi spunându-ţi
Că n-am uitat.